vineri, 5 decembrie 2008

Analistii vad un pret intre 1,15 si 1,64 lei pentru Teraplast

Analistii a cinci case de brokeraj de pe piata estimeaza pentru actiunile producatorului de tevi si profiluri din PVC Teraplast Bistrita (TRP) un pret mediu tinta de 1,46 lei/actiune, putin peste nivelul maxim la care aceste titluri pot fi subscrise in cadrul ofertei care se afla in desfasurare, de 1,4 lei/actiune.
Pretul la care actiunile Teraplast pot fi subscrise variaza intre 1 si 1,4 lei/actiune, un nivel mai mic de pret negarantand insa ca ordinul va fi luat in calcul in cazul in care oferta este suprasubscrisa de cel putin doua ori.