luni, 13 iulie 2009

Ultima ordonanţă a ministrului Păcuraru: O mie de persoane detaşate peste noapte la o nouă agenţie

hiar în ziua în care preşedintele Traian Băsescu îl suspenda din funcţie pe ministrul Muncii, Paul Păcuraru, în Monitorul Oficial apărea ultima Ordonanţă de Urgenţă semnată de acesta. OUG nr. 108/2008. În mod surprinzător, la articolul 4 al Ordonanţei se prevede practic înfiinţarea unei noi agenţii în minister, agenţie care ar urma să funcţioneze cu ajutorul a peste o mie de persoane detaşate de la actualul loc de muncă.

Este vorba de Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care ar urma să funcţioneze de la 1 noiembrie 2008, cu un număr de 1.041 de angajaţi. Aceştia vor proveni din reorganizarea Direcţiilor de Muncă şi Protecţie Socială şi din preluarea a 400 de posturi de la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM). Practic, printr-o ultimă iscălitură, au fost mutaţi peste o mie de oameni fără a se preciza pe ce criterii au fost aceştia selectaţi.

Această decizie pare să fi afectat cel mai mult ANOFM, surse din agenţie precizând pentru Antena3.ro că în Consiliul de Administraţie de marţi toată conducerea a fost luată prin surprindere de decizia ministrului. Mai mult, şedinţa Consiliului de Administraţie a fost extrem de tensionată, având loc chiar o tentativă de înaintare a unei plângeri oficiale către ministrul Muncii. Acest lucru nu s-a putut concretiza, deoarece ministrul Paul Păcuraru demisionase deja, iar premierul Călin Popescu Tăriceanu nu a numit încă un înlocuitor.

Prin această mutare de personal, ANOFM rămâne cu doar 2.800 de angajaţi, mulţi sub necesarul unei astfel de agenţii într-un stat european. De exemplu, instituţii similare din alte state europene, majoritatea cu o populaţie mult mai mică decât a României, au un număr semnificativ mai mare de angajaţi: 3.400 în Bulgaria, 4.200 în Ungaria, 4.300 în Austria sau 5.900 în Cehia.