duminică, 16 august 2009

Berceanu se împrumută pentru exproprieri

Finanţarea din fonduri europene nerambursabile petru autostrada Arad
- Timişoara creşte de mai bine de trei ori.

Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, a stabilit recent cu vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Matthias Kolatz- Ahden, inversarea proporţiei dintre fondurile de coeziune nerambursabile şi sumele împrumutate de BEI pentru acest proiect. „Am căzut de acord ca fondurile nerambursabile să crească de la 50 de milioane de euro
la 170 de milioane de euro. Ei sunt de acord să utilizăm diferenţa pentru exproprierea terenurilor. Până acum, exproprierile erau cheltuieli neeligibile, deci trebuiau făcute pe banii de la buget”, a spus ministrul Berceanu.

„Plăţile se fac de la buget”

Diferenţa înseamnă 120 de milioane de euro, iar oficialii MT nu au oferit încă, oficial, un motiv pentru schimbarea
destinaţiei acestor bani. Totuşi, bugetul statului este degrevat astfel de nişte cheltuieli, iar banii
„economisiţi” pot fi redirecţionaţi. „Plăţile pentru exproprieri se fac de la bugetul de stat. În privinţa autostrăzii Arad - Timişoara deja au început şi sunt alocări într- o proporţie mare”, spune însă Mihaela Hurezeanu, purtător de cuvânt al Companiei
Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Pe 24 iunie a început plata despăgubirilor pentru persoanele expropriate de pe tronsonul din apropierea Aradului, care nu au con testat suma în instanţă. Potrivit secretarului de stat în MT, Eusebiu Pistru, care a primit 140.000 de euro despăgubire pentru două terenuri
din Arad, guvernul a alocat peste 34 de milioane de euro pentru despăgubirea proprietarilor
a 147 de terenuri. Pentru o parte dintre cei care au câştigat în instanţă despăgubiri mai mari s-au mai alocat 213.000 de euro. Costurile de construire a autostrăzii Arad - Timişoara se ridică la 270 de milioane de euro.