luni, 23 februarie 2009

Primul insucces al verii a inflamat atmosfera la Dinamo

Mircea Rednic este nemultumit de unii dintre elevii sai

Atmosfera din vestiarul echipei campioane nu mai este atat de armonioasa dupa ce Dinamo a pierdut turneul amical de la Brasov. Echipa antrenata de Mircea Rednic s-a inclinat, dupa executia loviturilor de departajare, in fata Unirii Urziceni. Desi oficial a declarat ca este multumit si ca nu conteaza rezultatele din partidele amicale, „Puriul” a fost foarte dur in vestiar. Potrivit unor surse din interiorul gruparii „alb-rosii”, tehnicianul le-ar fi reprosat unora dintre elevii sai prestatia proasta. Principalul vizat ar fi fost Vali Nastase, noua achizitie.

Cristi Borcea a plecat de la stadion la pauza meciului amical dintre Dinamo si Unirea Urziceni, atunci cand echipa sa conducea cu 3-1. „Batem pe oricine, nu conteaza. La patru dimineata daca trebuie, jucam si castigam”, spunea directorul general al clubului din Soseaua Stefan cel Mare. Acestuia i-a pierit aroganta dupa ce a aflat, prin telefon, ca fusese invins de Mihai Stoica. De fapt, intreaga conducere a lui Dinamo a fost dezamagita dupa insucces. Recitalul din intalnirea precedenta cu Otelul Galati, pe care „cainii” o castigasera cu 5-1, ii facuse pe dinamovisti sa creada ca nu le mai poate sta in cale nici o echipa din Romania.

«Puriul» a albit in zece minute cåt in doi ani
Infrangerea din fata Unirii Urziceni l-a mahnit pe Mircea Rednic, care stia cat de important ar fi fost un succes la inceputul pregatirii de vara. Cu toate acestea, „Puriul” a strans din dinti si a reusit sa zambeasca pentru camerele de luat vederi. „Sunt multumit de randamentul jucatorilor. Suntem abia la startul programului de pregatire si nu conteaza rezultatul, mai ales ca am pierdut dupa loviturile de departajare. Sunt sigur ca echipa va creste de la meci la meci”, a spus Rednic. El a luat, apoi, drumul vestiarului, unde, dupa unele surse, i-ar fi mustrat pe fotbalisti. Tehnicianul s-a aratat nemultumit de lipsa de concentrare si de evolutia slaba a unora dintre elevii sai, principalul vizat fiind Vali Nastase, fundasul central adus din Italia. Relatia dintre tehnician si jucatori nu mai este ca inainte, Rednic afisand o atitudine mai intransigenta, cu care Niculescu si coechipierii nu prea sunt obisnuiti.

Moti i-a luat apararea lui «Pepene»
Cosmin Moti, cel care a ratat un penalty in meciul cu Unirea Urziceni, a sarit in apararea lui Vali Nastase. Acesta a cerut ca „Pepene” sa fie iertat pentru evolutiile sterse din cele doua partide ale turneului brasovean. „Cu Vali Nastase ma înteleg bine în aparare, e un jucator valoros, cu experienta, care a jucat multi ani în Italia. Lumea nu trebuie sa-l judece dupa doar doua meciuri. Cu timpul, o sa mearga totul bine. Am demonstrat ca avem jucatori buni, de valoare“, a declarat fundasul dinamovist.

Concurenta pe post ii face pe fotbalisti irascibili
Un alt motiv pentru care atmosfera la Dinamo nu mai este ca la sfarsitul sezonului trecut ar fi acela ca lotul s-a marit in aceasta vara. Concurenta pe post ii face pe multi sa nu mai fie atat de relaxati, lupta cea mare dandu-se in atac, acolo unde sunt Claudiu Niculescu, Danciulescu, Zicu, Bratu si Mendy. Mai mult, conducerea dinamovista a anuntat ca, in aceasta saptamana, in Soseaua Stefan cel Mare vor ajunge cinci ivorieni care fac parte din lotul largit al nationalei lui Didier Drogba. Este foarte probabil ca cel putin doi dintre acestia sa devina „caini”.
Si lista nu se incheie aici. Mircea Rednic si-a petrecut ultimele nopti urmarind meciurile de la Copa America. El a pus ochii pe mai multi internationali din Peru si Venezuela si s-ar putea ca Dinamo sa demareze negocierile macar pentru aducerea unui jucator de acolo.